Prigoria – ce este, unde trăiește, curiozități și mituri

Prigoria (Merops apiaster) este o pasăre migratoare care are origini și o răspândire geografică interesante. Iată mai multe detalii despre aceste aspecte:

Origini

Prigoria face parte din familia meropidelor (Meropidae) și ordinul coraciiformelor (Coraciiformes). Specia Merops apiaster este cunoscută pentru aspectul său distinctiv și culorile vii. Cu toate acestea, originile exacte ale prigoriei nu sunt bine înțelese. Se crede că această pasăre are o istorie evolutivă lungă și ar putea avea rădăcini în regiunile calde ale Africii.

Răspândire geografică

Prigoria are o răspândire geografică destul de amplă, cu prezență în mai multe regiuni ale lumii. Principalele zone în care se găsește includ:

• Europa: Prigoria este comună în mare parte a Europei, cu excepția zonelor extrem de nordice și nord-estice. În Europa, este o pasăre migratoare care sosește în primăvară și părăsește continentul în toamnă pentru a ierna în regiuni mai calde din Africa.
• Africa de Nord: Prigoria se găsește și în regiunile de nord ale Africii, cum ar fi Maroc, Tunisia și Algeria.
• Asia de Sud-Vest: Această pasăre este răspândită în regiuni precum Turcia, Orientul Mijlociu, Iran, Pakistan și nord-vestul Indiei.
• Zone de iernare: Pe timpul iernii, prigoria migrează către Sudul Africii, unde găsește condiții mai prielnice de trai și hrănire.

Migrație

Una dintre caracteristicile remarcabile ale prigoriei este migrația sa sezonieră. Aceste păsări petrec vara în zonele de cuibărit din Europa și migrează către regiunile mai calde din Africa în timpul iernii. Migrația prigoriei este un spectacol impresionant, iar aceste păsări parcurg distanțe lungi în căutarea hranei și a unor condiții favorabile pentru supraviețuire.

În concluzie, prigoria (Merops apiaster) este o pasăre migratoare cu origini și răspândire geografică fascinante. Această specie este adesea asociată cu regiunile mai călduroase și cu peisajele din Europa, Africa de Nord și Asia de Sud-Vest, iar migrația sa anuală este un aspect important al ciclului de viață al acestei păsări uimitoare.

Prigoria – caracteristici fizice

Prigoria (Merops apiaster) este o pasăre cu caracteristici fizice distincte, care o fac ușor de identificat. Iată câteva dintre principalele caracteristici fizice ale prigoriei:

• Mărimea: Prigoria este de mărimea unei turturele, ceea ce înseamnă că este o pasăre de talie medie. Aceasta face parte din categoria pasărilor zvelt construite pentru zbor agil.
• Culoarea: Una dintre caracteristicile definitorii ale prigoriei este culoarea sa viu colorată. Culorile predominante ale penajului său sunt verdele și cafeniu, dar are și alte nuanțe vibrante. Iată cum sunt distribuite culorile pe diferite părți ale corpului:
  • Cap și spate: Cafeniu
  • Gât: Roșu sau guler subțire de culoare roșie
  • Piept: Albastru sau albastru deschis
  • Coadă: Verde
  • Aripi: Galben, cafeniu și verde
• Cioc: Prigoria are un cioc lung, subțire, ascuțit și ușor curbat în jos. Acest cioc este adaptat perfect pentru a prinde și hrăni insectele în zbor. Ciocul său eficient îi permite să captureze rapid și precis prada în aer.
• Coada: Prigoria are o coadă lungă și ascuțită, care este o altă caracteristică distinctivă. Această coadă lungă este folosită pentru a controla direcția în timpul zborului și pentru a-i ajuta să fie zburătoare agilă.
• Dimorfism sexual: În ceea ce privește dimorfismul sexual, adică diferențele fizice dintre masculi și femele, prigoria prezintă diferențe minime. Cu toate acestea, masculii pot avea uneori culori mai vibrante și un guler roșu mai pronunțat decât femelele.
• Picioare și degete: Prigoria are picioare mici și slabe, potrivite pentru zbor, dar nu pentru deplasări terestre extinse. Piciorul are patru degete, trei orientate înainte și una înapoi, adaptate pentru a se prinde de ramuri sau pentru a sta pe sârmă.

În ansamblu, prigoria este o pasăre uimitoare, cu o combinație de culori vii și caracteristici fizice care o fac ușor de recunoscut în habitatul său natural. Aceste trăsături au contribuit la fascinația oamenilor pentru această specie de-a lungul timpului.

Comportamentul prigoriei

Comportamentul prigoriei este fascinant și specific acestei păsări migratoare. Iată câteva aspecte semnificative:

• Migrația sezonieră: Una dintre caracteristicile definitorii ale prigoriei este migrarea sa sezonieră. Aceste păsări călătoresc pe distanțe lungi în fiecare an, în căutarea unor condiții favorabile de trai și hrănire. Ele petrec vara în zonele de cuibărit din Europa și migrează către regiunile mai calde din Africa în timpul iernii. Migrația prigoriei este un spectacol impresionant, cu zboruri lungi și coordonate în grupuri mari.
• Cuiburile în tuneluri: Prigoriile își construiesc cuiburile în tuneluri subterane, de obicei în pereții de nisip sau maluri de râu. Aceste tuneluri pot avea adâncimi variabile și sunt folosite pentru a depune ouăle și a crește puii. Cuiburile pot fi compuse dintr-un tunel principal și camere secundare pentru cuibărit și hrănire.
• Vânarea în zbor: Prigoria este specializată în capturarea insectelor în zbor. Această pasăre zburătoare agilă vânează insecte în timpul zborului, utilizând ciocul lung și ascuțit pentru a prinde prada. Principalul meniu al prigoriei constă în albine, viespi, fluturi și alte insecte zburătoare.
• Comunicarea: Prigoria emite sunete distinctive în timpul zborului sau în timpul comunicării cu alte prigorii. Aceste sunete pot fi descrise ca „gâgâituri” sau „ciocăniri” și sunt folosite pentru a comunica cu partenerii de cuib sau pentru a marca teritoriul.
• Cultură și reproducere: Prigoria este o specie monogamă, iar perechile își construiesc cuiburile împreună. Femela depune de obicei între 4 și 7 ouă, care sunt încubate timp de aproximativ două săptămâni. După eclozare, părinții hrănesc puii cu insecte aduse în ciocurile lor.
• Hrănirea puilor: Prigoriile hrănesc puii în mod interesant. Ei regurgitează insectele pe care le-au prins în zbor și le oferă puilor care le așteaptă în gura lor larg deschisă.
• Relația cu apicultorii: Prigoriile au fost adesea implicate în conflicte cu apicultorii din cauza preferințelor lor alimentare. Cu toate acestea, studiile au arătat că impactul lor asupra populațiilor de albine este relativ mic, deoarece mănâncă în principal insecte mai mari, cum ar fi viespile, și nu intră intenționat în stupine.

Comportamentul prigoriei este adaptat perfect la modul său de viață, care include migrația sezonieră, vânarea în zbor și construirea cuiburilor subterane. 

Această pasăre fascinantă are un rol important în ecosistemele în care trăiește, ajutând la controlul populațiilor de insecte dăunătoare.

Hrana prigoriei

Sursa foto

Hrana prigoriei este compusă în principal din insecte zburătoare. Prigoriile sunt specializate în capturarea insectelor în zbor, iar hrana lor principală constă într-o varietate de specii de insecte. Iată câteva dintre tipurile de insecte pe care prigoriile le consumă:

• Albine: Prigoriile sunt cunoscute pentru că mănâncă albine, iar aceasta este adesea o preocupare pentru apicultori. Cu toate acestea, studiile au arătat că impactul lor asupra populațiilor de albine este relativ mic. Prigoriile preferă adesea insecte mai mari, cum ar fi viespile.
• Viespi: Viespile sunt o parte semnificativă a dietei prigoriilor. Acestea sunt capturate în zbor și reprezintă o sursă importantă de hrană, mai ales în timpul verii.
• Fluturi: Prigoriile vânează și prind fluturi, care sunt insecte zburătoare. Acești insectivori agili sunt capabili să captureze fluturi în zbor datorită ciocului lor lung și ascuțit.
• Furnici: Furnicile sunt unele dintre insectele preferate ale prigoriilor. Acestea reprezintă o sursă bogată de hrană pentru aceste păsări.
• Alte insecte zburătoare: Prigoriile se hrănesc și cu alte insecte zburătoare, cum ar fi muștele, libelulele și diverse alte specii de insecte care pot fi găsite în habitatul lor.

Este important de menționat că prigoriile selectează insectele în funcție de dimensiune. Ele tind să prefere insectele mai mari, cu o valoare nutrițională mai mare. Această selectivitate în hrănire poate varia în funcție de disponibilitatea insectelor în mediu.

Prigoriile vânează în zbor, zburând în cerc peste zone deschise sau terenuri agricole, și își folosesc ciocurile ascuțite pentru a captura prada în aer. Acest comportament de vânătoare în zbor este una dintre caracteristicile remarcabile ale acestei specii și a contribuit la reputația sa de vânătoare eficientă a insectelor zburătoare.

Prigoria – specie protejată de lege în România

Prigoria (Merops apiaster) este o specie protejată de lege în România. Această specie de pasăre este inclusă în Anexa 4 B a Ordonanței de urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice din România.

Conform articolului 33 alin. (2) din această ordonanță de urgență, prigoria este considerată o „specie de interes național” și beneficiază de o protecție strictă. Aceasta înseamnă că există reguli și restricții legale menite să protejeze această specie și habitatul său natural. 

Mai exact, aceste reguli includ interzicerea uciderii sau capturării intenționate a prigoriilor, a deteriorării, distrugerii și/sau culegerii intenționate a cuiburilor și/sau ouălor lor din natură, precum și alte activități care ar putea perturba această specie în perioade critice, cum ar fi perioada de reproducere sau de maturizare.

Astfel, este ilegal să vânezi sau să deranjezi prigoriile sau cuiburile lor în România, deoarece aceasta este o specie protejată. Acest tip de protecție legală este crucial pentru conservarea speciilor vulnerabile și menținerea biodiversității în țară.

Este important ca oamenii să respecte legile de protecție a naturii și să contribuie la conservarea speciilor, cum ar fi prigoria, pentru a asigura că acestea pot continua să trăiască și să prospere în mediul lor natural.

Pagubele produse de prigorii asupra stupilor de albine

Prigoriile pot cauza anumite pagube stupilor de albine, mai ales în cazul în care coloniile de prigoriile și stupii de albine se află în proximitate. 

Cu toate acestea, este important să menționăm că impactul lor asupra populațiilor de albine este adesea supraestimat, iar prigoriile nu sunt considerate ca fiind principala amenințare pentru apicultori. Iată câteva moduri în care prigoriile pot avea un impact asupra stupilor de albine:

• Consum de albine: Prigoriile se hrănesc cu insecte zburătoare, inclusiv cu albine. În anumite situații, mai ales în timpul zborului de culegere a hranei, prigoriile pot vâna și mânca albine din apropierea stupilor. Cu toate acestea, studiile au arătat că acest impact asupra albinelor este relativ mic și nu reprezintă o amenințare semnificativă pentru coloniile de albine.
• Stres asupra albinelor: Prigoriile pot crea stres în coloniile de albine atunci când acestea survolează în mod repetat stupii sau se așează pe acoperișul lor. Acest stres poate duce la tulburări temporare ale activității albinelor sau la întreruperea activității de colectare a nectarului și polenului.
• Protecția împotriva prigorilor: Unii apicultori pot lua măsuri pentru a proteja stupii de prigori, cum ar fi instalarea de plase de protecție sau construirea cuiburilor de albine în zone mai protejate pentru a reduce șansele de întâlnire cu prigoriile.
• Găsirea altor surse de hrană: Prigoriile preferă adesea insecte mai mari, cum ar fi viespile, și pot evita în mod natural stupii de albine. Dacă prigoriile au acces la alte surse abundente de hrană, este mai puțin probabil să se hrănească cu albine.

Este important să înțelegem că prigoriile sunt și ele o parte a ecosistemului și își au rolul lor în lanțul trofic. În plus, prigoriile sunt specii protejate în multe țări, inclusiv în România, conform legilor de conservare a naturii, iar distrugerea lor poate fi ilegală.

În general, impactul prigorilor asupra stupilor de albine nu este un factor major în sănătatea coloniilor de albine, iar apicultorii pot lua măsuri pentru a minimiza potențialele pagube sau perturbări ale activității albinelor.