Ce mananca vaca?

Acest articol explica simplu si practic ce mananca vaca, cum arata o dieta echilibrata pentru sanatate si productivitate si de ce nu toate vacile au aceleasi nevoi. Vom vedea ce rol joaca iarba, fanul, silozul, cerealele, suplimentele si apa, cu cifre actuale si repere de la organizatii precum FAO, IDF si EFSA. In plus, includem exemple clare de ratii si reguli de siguranta a furajelor relevante pentru 2024–2025.

De ce vaca mizeaza pe fibre: o privire in rumen

Vaca este un rumegator, iar rumenul sau gazduieste miliarde de microorganisme care fermenteaza fibrele si transforma iarba in acizi grasi volatili (acetat, propionat, butirat) – principala sursa de energie. Rumenul unui adult poate depasi 120 de litri volum si functioneaza ca un bioreactor. Mestecatul insotit de regurgitare (rumegare) poate atinge 7–9 ore/zi, ceea ce mentine particulele la dimensiuni potrivite si stimuleaza salivatia, esentiala pentru tamponarea pH-ului. In 2025, ghidurile de practica aliniate cu NASEM si sinteze IDF recomanda ca rationamentul sa asigure minimum 28–30% NDF in substanta uscata si suficienta fibra efectiva pentru a mentine pH-ul ruminal in jur de 6,0–6,4. In lipsa fibrei, riscul de acidoza subacuta creste, ceea ce reduce consumul si productia de lapte. Prin contrast, prea multa fibra slaba in energie incetineste digestia si scade performanta. De aceea, o vaca tipica de 650 kg consuma in mod curent 2,5–3,5% din greutate sub forma de substanta uscata (aprox. 16–23 kg SU/zi), iar in varful lactatiei poate urca la 24–28 kg SU/zi, conform compendiilor citate pe scara larga in 2024–2025 de FAO si IDF.

Furaje de baza: iarba, fan si siloz

Baza dietei o reprezinta furajele grosiere: pasune, fan si siloz. Pe pasune, continutul de substanta uscata este de 18–25%, in timp ce fanul are 85–90% SU, iar silozul de porumb sau lucerna are de obicei 30–35% SU. In ratiile moderne, 50–70% din SU vine din furaje, cu variatii in functie de stadiul lactatiei si de nivelul de productie. FAO (2024) subliniaza ca managementul corect al recoltarii si insilozarii reduce pierderile de energie si proteine si limiteaza risipa, ceea ce este critic cand costurile furajelor raman ridicate. Calitatea furajelor se apreciaza prin NDF, ADF, digestibilitatea NDF (pdNDF), proteina bruta si nivelul de zaharuri/aciditate in siloz. O iarba tanara, bogata in proteina, poate necesita suplimentare cu energie (de ex. amidon din cereale) pentru echilibru. Silozul de porumb aduce amidon si energie densa, iar lucerna aduce proteina si fibra eficienta. In 2025, multe ferme din UE folosesc siloz mixt porumb–lucerna pentru a imbina aceste avantaje si a stabiliza consumul zilnic.

Exemple de furaje grosiere folosite frecvent

• Iarba perena de pasune (raigras, festuca), valoroasa primavara si toamna
• Fan de lucerna, cu 17–22% proteina bruta in loturile de buna calitate
• Siloz de porumb, 30–35% SU, 30–38% amidon in SU (in functie de hibrid si maturitate)
• Siloz de lucerna, sursa de proteina si tamponaj ruminal
• Mixuri de cereale si leguminoase (ovaz–mazare) insilozate pentru diversificare
• Paie tratate sau in cantitati mici pentru fibra efectiva in TMR, cand este nevoie

Concentrate si cereale: cand si de ce

Concentratele aduc energie si proteina concentrata pentru vacile cu cerinte ridicate. Porumbul macinat sau umid fermentat aduce amidon usor fermentescibil; orzul si graul au amidon mai rapid, necesitand prudenta la doze pentru a evita scaderi de pH. Sroturile proteice (soia, rapita, floarea soarelui) echilibreaza aminoacizii; in 2024–2025, multe ferme din UE prefera srotul de rapita pentru a reduce dependenta de soia importata. In TMR, amidonul total ajunge frecvent la 20–26% din SU, iar proteina bruta la 15–18% (depinde de stadiu si productivitate). IDF (2024) recomanda optimizarea energiei si a proteinei metabolizabile, nu doar a procentelor brute, tinand cont de degradabilitatea in rumen si by-pass-ul intestinal. O regula practica este sa cresti concentratul pe masura ce creste productia, dar intotdeauna in corelatie cu fibra efectiva si cu monitorizarea rumegarii.

Repere practice pentru folosirea concentratelor

• Nu depasi doze mari deodata la automatele de furajare; fractionarea reduce riscul de acidoza
• Pastreaza amidonul total la 20–26% SU in TMR tipic pentru lapte
• Verifica MUN (uree in lapte) ca indicator de echilibru energie–proteina
• Adapteaza granulometria cerealelor: prea fin accelereaza fermentatia si scade pH-ul
• Introdu treptat orice schimbare, 7–14 zile pentru adaptarea microbiotei ruminale

Suplimente si aditivi: de la minerale la optimizatori de fermentatie

Pe langa macrofuraje, vacile au nevoie de minerale (Ca, P, Mg, Na, K) si vitamine (A, D, E). In fermele moderne se adauga drojdii vii, culturi de levuri, beta-glucani, enzime fibroilitice, tamponi (bicarbonat de sodiu) si aditivi de precizie. In 2024–2025, interesul pentru reducerea metanului enteric a accelerat folosirea 3-NOP (denumire comuna pentru un inhibitor specific al enzimei metil-coenzima M reductaza). Evaluari sintetizate de IDF si avizate de EFSA arata reduceri medii de 20–30% ale metanului la vacile de lapte, cu efecte minime asupra consumului cand ratiile sunt echilibrate. Unele alge rosiatice (Asparagopsis) au aratat potential de 20–60% reducere in studii, dar cu variabilitate ridicata si aspecte de implementare inca in lucru in 2025. In UE, EFSA evalueaza siguranta si eficacitatea aditivilor, iar loturile autorizate sunt listate cu doze si conditii de utilizare. Pentru ferme, cheia ramane testarea la scara mica, monitorizarea laptelui si a sanatatii si ajustarea continua a TMR.

Apa, sare si oligoelemente: nutrientii invizibili

Apa este cel mai important „furaj”: o vaca in lactatie consuma tipic 3–5 litri de apa pentru fiecare kilogram de substanta uscata ingerata, iar totalul zilnic ajunge usor la 60–120 litri in functie de temperatura si productia de lapte. Calitatea apei (nitrati, sulfati, salinitate) influenteaza direct ingestia; verificarea anuala este recomandata de organizatii precum FAO si IDF. Sarea de bucatarie (NaCl) sustine apetitul si echilibrul electrolitic; multe ferme tintesc 30–60 g NaCl/vaca/zi, ajustand dupa sodiuul din TMR. Oligoelementele precum Zn, Cu, Mn, Se si I sunt esentiale pentru imunitate, fertilitate si integritatea ongloanelor. In 2025, dozele uzuale orientative in SU raman in jur de: Zn 40–60 mg/kg, Cu 10–15 mg/kg (cu prudenta pe soluri bogate in molibden), Se 0,3 mg/kg (limitat strict, conform cadrului european), I 0,5–1 mg/kg. Chelatii organici pot imbunatati biodisponibilitatea in perioade de stres, dar costul trebuie pus in balanta cu beneficiile.

Ce mananca vaca in Romania si in UE: sezonalitate si resurse locale

In Romania si in mare parte din UE, dieta vacii depinde de sezon: pasune primavara–toamna (acolo unde este acces), iar iarna predomina TMR pe baza de silozuri si fanuri. Eurostat (2024) indica faptul ca pasunile si fanetele permanente reprezinta aproximativ o treime din suprafata agricola a UE, subliniind importanta resurselor furajere ierbacee. Multe ferme mici si medii folosesc coprodusi locali (tarcata de bere, tescovina uscata, sroturi regionale) pentru a reduce costurile, cu conditia controlului calitatii. In zonele cu porumb, silozul de porumb domina ratiile de iarna, iar in zonele de deal–munte lucerna si fanurile naturale sunt pilonii dietei. ANSVSA, in coordonare cu standardele UE, supravegheaza siguranta lantului furajer la nivel national, iar recomandari de nutritie adaptate local sunt difuzate de universitati agricole si programe de consultanta. In 2025, presiunea pe rezilienta si cost face ca fermierii sa combine pasunatul rational cu conservarea furajelor de calitate si cu completari precise de concentrate, pentru a stabiliza productie si sanatatea rumenului.

Ratii TMR moderne si cantitatile zilnice

O TMR (total mixed ration) bine proiectata asigura fiecare imbucatura cu raportul potrivit de energie, proteina si fibra. Pentru o vaca de 650 kg, in lactatie medie, consumul zilnic vizeaza adesea 20–24 kg SU, cu 55–65% furaje in SU, 15–17% proteina bruta, 20–24% amidon si 4–6% grasime totala. In varful lactatiei, DMI poate urca la 24–28 kg SU/zi; monitorizarea balegarului, a timpului de rumegare si a MUN in lapte ofera feedback rapid. IDF (2024) recomanda atentia la densitatea energetica si la „fermentabilitatea” amidonului pentru a echilibra performanta si sanatatea rumenului. In 2025, numeroase ferme folosesc analize NIRS la siloz si TMR pentru a ajusta in timp real ratiile si a reduce volatilitatea nutritiei cauzata de variatiile de recoltare.

Exemplu orientativ de „meniu zilnic” in SU pentru o vaca de lapte

• Siloz de porumb: 8–10 kg SU
• Siloz/fan de lucerna: 5–7 kg SU
• Concentrate cerealiere (porumb/orz): 4–6 kg SU
• Srot proteic (rapita/soia): 1,5–2,5 kg SU
• Minerale, vitamine, aditivi (inclusiv tampon): 0,2–0,4 kg SU
• Apa proaspata: 80–120 litri/zi, in functie de temperatura si productie

Siguranta furajelor, reglementari si sustenabilitate

Calitatea furajelor este esentiala pentru sanatate si productivitate. EFSA evalueaza aditivii si stabileste, alaturi de legislatia UE, praguri pentru contaminanti (de ex. micotoxine), iar ANSVSA aplica la nivel national controlul si trasabilitatea. FAO a subliniat in rapoarte citate frecvent (inclusiv in 2024) ca pana la 25% din materiile prime pot fi expuse la micotoxine la nivel global, ceea ce explica de ce testarea loturilor de siloz si a cerealelor este o practica standard in 2025. Din perspectiva climatului, IDF si initiativa Pathways to Dairy Net Zero evidentiaza pachete de masuri – de la alinierea fibrei si a amidonului pentru a reduce hidrogenul disponibil in rumen pana la 3-NOP – care pot livra reduceri de 20–30% ale metanului enteric fara a afecta performanta, cand sunt implementate corect. Siguranta si sustenabilitatea merg impreuna: un furaj bun reduce pierderile, protejeaza sanatatea vacii si optimizeaza randamentul laptelui pe kilogram de SU ingerata.

Checklist practic de control al calitatii furajelor

• Analize regulate NIR/umede pentru SU, NDF, ADF, amidon, proteina
• Monitorizarea temperaturii si a mirosului in fata vacii pentru a detecta incalzirea secundara
• Testarea micotoxinelor la silozuri noi si la schimbari de performanta neexplicate
• Calibrarea cantarelor si a mixerele TMR, audit lunar al retetei
• Verificarea calitatii apei (nitrati, sulfati, salinitate) cel putin anual
• Revizuirea etichetelor si a autorizatiilor EFSA/UE pentru aditivi si premixuri